Rotaract este cea mai activă comunitate de tineri din Romania! Servește mai presus de sine!
Cine suntem?
Rotaract este aripa tânără a Rotary, o comunitate internațională de tineri profesioniști cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani, care oferă acestora un cadru de dezvoltare personală prin implicarea în rezolvarea nevoilor fizice și sociale ale comunităților lor.
Membrii Rotaract sunt tineri care își doresc să se dezvolte alături de comunitățile din care fac parte. Prin proiectele pe care le organizăm, comunitare, educaționale, vocaționale, sociale sau ecologice, promovăm spiritul rotaractian, contribuim la evoluţia comunităţilor locale şi sprijinim formarea de lideri în diverse domenii. Membrii Rotaract, prezenți în număr de peste 290.000 în lume și 177 de țări, sunt organizați în cluburi locale care fac parte dintr-un efort global de a aduce pacea și înțelegerea în lume. Asta îi face adevarați "parteneri de serviciu" și membri cheie în familia Rotary.
Fiecare Club Rotaract face parte dintr-o organizaţie districtuală Rotaract, condusă de catre un Reprezentant ales anual (DRR- District Rotaract Representative), care coordonează activitatea districtului și echipa de board districtual. Organizaţia districtuală planifică atât conferinţele regionale, cat si pe cele districtuale, dezvoltă proiecte diverse, organizează traininguri şi seminarii pentru membrii săi şi sprijină evenimente speciale cu scopul de a strânge legăturile dintre cluburi.
Cele peste 60 de Cluburi din România și Republica Moldova formează împreună Districtul 2241 – Rotaract România și Republica Moldova.
Cluburile Rotaract au întâlniri săptămânale în care se planifică proiecte, se vizitează alte cluburi sau se desfăşoară activităţi socio-culturale şi workshop-uri de dezvoltare personală și profesională. Locul și ora ședințelor sunt informații publice, iar oricine dorește să participe este binevenit - tot ce trebuie să facă este să ia legătura cu Președintele sau Secretarul clubului respectiv. În afara şedinţelor, Rotaractienii au ocazia să se implice în proiecte comunitare sau vocaţionale, să participe la seminarii şi conferinţe şi să cunoască tineri de elită din toate colţurile lumii, deoarece Rotaract înseamnă, înainte de toate, unitate și prietenie.
Cunoaște-ne!
Alessandra-Elena Sivache
Despre Alessandra-Elena Sivache
Numele meu este Alessandra-Elena Sivache, dar mi se spune Sandra, sunt studentă la medicină în cadrul UMFCD, sunt o persoană deschisă spre noi experiențe.
Alessandra-Elena Sivache este membru in Rotaract Club București Nord
Flavius David
Despre Flavius David
Ma numesc David Favius-Ilie, am 21 de ani si in prezent studiez la doua facultati: USAMV CLUJ, ingineria silvica si ULBS Sibiu, facultatea de sport. De fel sunt o fire sociabila si spontana dar in acelasi timp si serioasa cand vine vorba de partea profesionala a vietii. Aspiratiile mele sunt mari si prin intermediul acestei organizatii as dori sa cunosc oameni asemnatori mie.
Flavius David este membru in Rotaract Club Sibiu
Mariana Gajiu
Despre Mariana Gajiu
Buna Dimineata!
Mariana din Chisinau, fata care a facut muzica, psihologie iar acum cocheteaza cu televiziunea. Ii place sa fie mereu printre oameni fumosi si tare veseli, sa puna la cale fapte dragute si sa inspire. Membru Rotaract mai bine de doi ani si sa vedem la cat crestem, sa vedem!
Mariana Gajiu este membru in Rotaract Club Chișinău
Mirela Todea
Despre Mirela Todea
Sunt o persoana activa. Mai am multe de invatat despre mine si despre societate si cred ca tarie ca Rotaract imi va oferi aceasta ocazie.
Mirela Todea este membru in Rotaract Club Sebeș
Nicolae Măgdaș
Despre Nicolae Măgdaș
Am absolvit nivelul licenta si masteratul International and Compared Business Law la Facultatea de Drept, UBB si nivel licenta in Contabilitate si Informatica de Gestiune si masteratul Management Contabil, Audit si Control la FSEGA, UBB. In prezent sunt doctorand in cadrul UBB si lucrez pe pozitia de COO la SC Napocom SA. Sunt o persoana deschisa, proactiva, ambitioasa, cu spirit de echipa. Imi doresc sa reusesc sa contribui la imbunatatirea organizatiei cu tot ceea ce implica acest lucru!
Nicolae Măgdaș este membru in Rotaract Club Cluj-Napoca Visio
Bianca Blaga
Despre Bianca Blaga
Sunt o fire prietenoasa, calda si spontana. Imi place sa calatoresc, sa pictez si sa gatesc.
Bianca Blaga este membru in Rotaract Club Oradea
Maria Adriana Paca
Despre Maria Adriana Paca
ABSOLVENTA
Facultatea de Stiinte Sociale si Gestiune a Afacerilor - Universitatea “Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca
Facultatea de Drept si Stiinte Sociale - Universitatea “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia
Master - Institutii de Drept Privat - Facultatea de Drept si Stiinte Sociale - Universitatea “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia
Maria Adriana Paca este membru in Rotaract Club Sebeș
Daniel Cosmin Lazar
Despre Daniel Cosmin Lazar
Vrei sa afli cat mai multe despre mine? O sa-ti povestesc imediat o mica parte din ceea ce sunt, ceea ce cred, ceea ce simt.
Numele meu este Daniel, cred ca sunt putine persoane care ma cunosc cu adevarat. Nu pot spune ca sunt un om simplu sau usor de inteles. Sunt o fire contradictorie, complicata. Si apreciez enorm oamenii care incearca sa ma inteleaga si nu se grabesc sa ma judece!