Rotaract este cea mai activă comunitate de tineri din Romania! Servește mai presus de sine!
Cine suntem?
Rotaract este aripa tânără a Rotary, o comunitate internațională de tineri profesioniști cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani, care oferă acestora un cadru de dezvoltare personală prin implicarea în rezolvarea nevoilor fizice și sociale ale comunităților lor.
Membrii Rotaract sunt tineri care își doresc să se dezvolte alături de comunitățile din care fac parte. Prin proiectele pe care le organizăm, comunitare, educaționale, vocaționale, sociale sau ecologice, promovăm spiritul rotaractian, contribuim la evoluţia comunităţilor locale şi sprijinim formarea de lideri în diverse domenii. Membrii Rotaract, prezenți în număr de peste 290.000 în lume și 177 de țări, sunt organizați în cluburi locale care fac parte dintr-un efort global de a aduce pacea și înțelegerea în lume. Asta îi face adevarați "parteneri de serviciu" și membri cheie în familia Rotary.
Fiecare Club Rotaract face parte dintr-o organizaţie districtuală Rotaract, condusă de catre un Reprezentant ales anual (DRR- District Rotaract Representative), care coordonează activitatea districtului și echipa de board districtual. Organizaţia districtuală planifică atât conferinţele regionale, cat si pe cele districtuale, dezvoltă proiecte diverse, organizează traininguri şi seminarii pentru membrii săi şi sprijină evenimente speciale cu scopul de a strânge legăturile dintre cluburi.
Cele peste 60 de Cluburi din România și Republica Moldova formează împreună Districtul 2241 – Rotaract România și Republica Moldova.
Cluburile Rotaract au întâlniri săptămânale în care se planifică proiecte, se vizitează alte cluburi sau se desfăşoară activităţi socio-culturale şi workshop-uri de dezvoltare personală și profesională. Locul și ora ședințelor sunt informații publice, iar oricine dorește să participe este binevenit - tot ce trebuie să facă este să ia legătura cu Președintele sau Secretarul clubului respectiv. În afara şedinţelor, Rotaractienii au ocazia să se implice în proiecte comunitare sau vocaţionale, să participe la seminarii şi conferinţe şi să cunoască tineri de elită din toate colţurile lumii, deoarece Rotaract înseamnă, înainte de toate, unitate și prietenie.
Cunoaște-ne!
Larisa Tomescu
Despre Larisa Tomescu
Buna,
Numele meu este Larisa T., am 26 de ani, sunt de profesie biolog si imi fac meseria cu pasiune. Sunt un rotaractor pietrean si ma simt foarte mandra deoarece alaturi de colegii mei reusesc sa schimb putin fata micutei urbe. Fie ca e vorba de proiectele noastre cunoscute precum : "cutiuta", "Balul Marilor Sperante" sau de unele noi precum "Starea natiei cu Rotaract", incerc sa ma implic cat mai mult si sa invat din experienta colegilor mai vechi in club sau sa ma umplu de energia colegilor mai noi. Pentru mine, Rotaract reprezinta familia mea de prieteni.
Larisa Tomescu este membru in Rotaract Club Piatra Neamț
Vladimir Nitu
Despre Vladimir Nitu
Ma numesc Nitu-Antonie Vladimir, am 21 de ani, in present sunt student la sectia Automatica si Calculatoare in cadrul Universitatea Politehnica Timişoara. Pasiunile mele sunt sportul, in general tot ce tine de calculatoare precum si voluntariatul pe care-l practic inca de la 15 ani provenind din Interact. In momentul de fata lucrez in automotive. Daca vine vorba despre Rotaract, fac parte din anul 2016 din clubul Rotaract Cosmopolitan Timisoara, in acest moment ocupand functia de Vice-Presedinte a acestui club.
Vladimir Nitu este membru in Rotaract Club Timișoara Cosmopolitan
Vlad Ioan Mora
Despre Vlad Ioan Mora
Salutare tuturor prietenilor din Rotaract. Avem de spus cel putin 50 de cuvinte despre noi, as incepe prin a spune ca sunt o fire sociabila, poate uneori prea sociabila (mi se spune des ca vorbesc mult, prea mult), imi place sa cred ca sunt o persoana implicata in activitatea Rotaract si ca depun efort pentru a ajuta comunitatea din care fac parte.
Prea multe nu-mi place sa spun despre mine, asa ca vreau sa ne cunoastem cat mai bine.
Vlad Ioan Mora este membru in Rotaract Club Turda
Alexia Nitu
Despre Alexia Nitu
Alexia Nitu este membru in Rotaract Club București Cișmigiu
Ligia Albu
Despre Ligia Albu
Am intrat in Rotaract in anul 2013 pentru a cunoaste oameni noi, a ma dezvolta si a ma implica in comunitatea din care fac parte. In scurt timp, am descoperit ca nu am doar niste colegi care mi-au devenit prieteni, ci am o mare familie. Nu doar in tara, ci si peste granitele ei.
Sunt economist de profesie si activez in domeniul FMCG.
Pasiunile mele sunt arta, cartile si calatoriile. Consider ca prin intermediul calatoriilor avem ocazia de a ne descoperii si a iesi din zona noastra de confort.
Ligia Albu este membru in Rotaract Club Satu Mare
Maria Enache
Despre Maria Enache
Buna, eu sunt Maia. Am 23 de ani si sunt in Constanta, in momentul de fata stau in Bucuresti. Am terminat facultatea de Inginerie Medicala din cadrul Universitatii Politehnica din Bucuresti si lucrez ca Inginer Medical, in ortezare si protezare. Imi face deosebita placere sa fac parte din familia Rotaract.
Maria Enache este membru in Rotaract Club București Triumph
Andrei Ceobanu
Despre Andrei Ceobanu
Sunt o persoana tehnica cu sensibilitate artistica. Videograf, grafician video si antreprenor la juniorproductions.ro si illusio.ro inca de pe bancile facultatii. Sunt atras de proiectele cultural-artistice organizate de catre clubul Rotaract si sprijinul care il aduce comunitatii. Membru Rotaract Piatra Neamt din 2014 unde am avut onoarea de a fi trezorier si vicepresedinte.
Andrei Ceobanu este membru in Rotaract Club Piatra Neamț
Cristina Vîrlan
Despre Cristina Vîrlan
Membru Rotaract Club Chișinău, secretar pentru anul 2017-2018 și vice președinte pentru anul viitor. Angajată full time într-un proiect de dezvoltare a societății civile din teritoriul autonom Găgăuzia și pasionată de lucrul comunitar. Iubesc sportul, lectura și muzica și să mă aflu printre oameni interesanți.