Rotaract este cea mai activă comunitate de tineri din Romania! Servește mai presus de sine!
Cine suntem?
Rotaract este aripa tânără a Rotary, o comunitate internațională de tineri profesioniști cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani, care oferă acestora un cadru de dezvoltare personală prin implicarea în rezolvarea nevoilor fizice și sociale ale comunităților lor.
Membrii Rotaract sunt tineri care își doresc să se dezvolte alături de comunitățile din care fac parte. Prin proiectele pe care le organizăm, comunitare, educaționale, vocaționale, sociale sau ecologice, promovăm spiritul rotaractian, contribuim la evoluţia comunităţilor locale şi sprijinim formarea de lideri în diverse domenii. Membrii Rotaract, prezenți în număr de peste 290.000 în lume și 177 de țări, sunt organizați în cluburi locale care fac parte dintr-un efort global de a aduce pacea și înțelegerea în lume. Asta îi face adevarați "parteneri de serviciu" și membri cheie în familia Rotary.
Fiecare Club Rotaract face parte dintr-o organizaţie districtuală Rotaract, condusă de catre un Reprezentant ales anual (DRR- District Rotaract Representative), care coordonează activitatea districtului și echipa de board districtual. Organizaţia districtuală planifică atât conferinţele regionale, cat si pe cele districtuale, dezvoltă proiecte diverse, organizează traininguri şi seminarii pentru membrii săi şi sprijină evenimente speciale cu scopul de a strânge legăturile dintre cluburi.
Cele peste 60 de Cluburi din România și Republica Moldova formează împreună Districtul 2241 – Rotaract România și Republica Moldova.
Cluburile Rotaract au întâlniri săptămânale în care se planifică proiecte, se vizitează alte cluburi sau se desfăşoară activităţi socio-culturale şi workshop-uri de dezvoltare personală și profesională. Locul și ora ședințelor sunt informații publice, iar oricine dorește să participe este binevenit - tot ce trebuie să facă este să ia legătura cu Președintele sau Secretarul clubului respectiv. În afara şedinţelor, Rotaractienii au ocazia să se implice în proiecte comunitare sau vocaţionale, să participe la seminarii şi conferinţe şi să cunoască tineri de elită din toate colţurile lumii, deoarece Rotaract înseamnă, înainte de toate, unitate și prietenie.
Cunoaște-ne!
Sergiu Mos
Despre Sergiu Mos
Membru in Rotaract de 8 ani (din 2012). Membru in Rotaract cel putin inca 8 ani de acum incolo :)
Sergiu Mos este membru in Rotaract Club Târgu Mureș
Maria Adriana Paca
Despre Maria Adriana Paca
ABSOLVENTA
Facultatea de Stiinte Sociale si Gestiune a Afacerilor - Universitatea “Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca
Facultatea de Drept si Stiinte Sociale - Universitatea “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia
Master - Institutii de Drept Privat - Facultatea de Drept si Stiinte Sociale - Universitatea “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia
Maria Adriana Paca este membru in Rotaract Club Sebeș
Nicoleta Alexandra Dragoi
Despre Nicoleta Alexandra Dragoi
Sunt o fire prietenoasă, optimistă și perseverentă, realizând tot ceea ce îmi propun să fac. Îmi plac provocările și lucrul în echipă și de asemena sa învăț constatat lucruri noi. Acesta este si motivul pentru care m-a atras Rotaract, deoarece este constant o provocare prin proiectele pe care le propune și de asemena legătura ce este între membrii clubului!
Nicoleta Alexandra Dragoi este membru in Rotaract Club Timișoara Cetate
Cristina Vîrlan
Despre Cristina Vîrlan
Membru Rotaract Club Chișinău, secretar pentru anul 2017-2018 și vice președinte pentru anul viitor. Angajată full time într-un proiect de dezvoltare a societății civile din teritoriul autonom Găgăuzia și pasionată de lucrul comunitar. Iubesc sportul, lectura și muzica și să mă aflu printre oameni interesanți.
Cristina Vîrlan este membru in Rotaract Club Chișinău
Andreea Maria Airinei
Despre Andreea Maria Airinei
Vreau sã ajut la îmbunãtãțirea vieții din comunitatea mea prin inițierea și participarea la proiecte care au ca scop educația, sãnãtatea și strângerea de fonduri.
Sunt avocat în cadrul Baroului Alba, activând în special în domeniul dreptului penal.
Andreea Maria Airinei este membru in Rotaract Club Sebeș
Elena Dodon
Despre Elena Dodon
Membru rotaract din vara lui 2016. De ce rotaract? Pentru a crea lucruri frumoase si a aduce bucurii celor mai tristi ca noi.;)
Elena Dodon este membru in Rotaract Club Chișinău
Iulia Theodora Matei
Despre Iulia Theodora Matei
Un om mic cu aspiratii mari
Iulia Theodora Matei este membru in Rotaract Club Focșani Varana
Andrei Cicedea
Despre Andrei Cicedea
Sunt un technology enthusiast, pasionat de programare, coding, scripting, algorithm solving și startups. Îmi place să pun la punct servere, să îmbin soluții complexe la probleme de programare și să creez UI/UX-uri simple și performante. În timpul liber, când se intâmpla să nu programez, citesc, învăt și mă documentez, imi planuiesc calatoriile, practic gaming-ul, power-liftingului și înot.