Rotaract este cea mai activă comunitate de tineri din Romania! Servește mai presus de sine!
Cine suntem?
Rotaract este aripa tânără a Rotary, o comunitate internațională de tineri profesioniști cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani, care oferă acestora un cadru de dezvoltare personală prin implicarea în rezolvarea nevoilor fizice și sociale ale comunităților lor.
Membrii Rotaract sunt tineri care își doresc să se dezvolte alături de comunitățile din care fac parte. Prin proiectele pe care le organizăm, comunitare, educaționale, vocaționale, sociale sau ecologice, promovăm spiritul rotaractian, contribuim la evoluţia comunităţilor locale şi sprijinim formarea de lideri în diverse domenii. Membrii Rotaract, prezenți în număr de peste 290.000 în lume și 177 de țări, sunt organizați în cluburi locale care fac parte dintr-un efort global de a aduce pacea și înțelegerea în lume. Asta îi face adevarați "parteneri de serviciu" și membri cheie în familia Rotary.
Fiecare Club Rotaract face parte dintr-o organizaţie districtuală Rotaract, condusă de catre un Reprezentant ales anual (DRR- District Rotaract Representative), care coordonează activitatea districtului și echipa de board districtual. Organizaţia districtuală planifică atât conferinţele regionale, cat si pe cele districtuale, dezvoltă proiecte diverse, organizează traininguri şi seminarii pentru membrii săi şi sprijină evenimente speciale cu scopul de a strânge legăturile dintre cluburi.
Cele peste 60 de Cluburi din România și Republica Moldova formează împreună Districtul 2241 – Rotaract România și Republica Moldova.
Cluburile Rotaract au întâlniri săptămânale în care se planifică proiecte, se vizitează alte cluburi sau se desfăşoară activităţi socio-culturale şi workshop-uri de dezvoltare personală și profesională. Locul și ora ședințelor sunt informații publice, iar oricine dorește să participe este binevenit - tot ce trebuie să facă este să ia legătura cu Președintele sau Secretarul clubului respectiv. În afara şedinţelor, Rotaractienii au ocazia să se implice în proiecte comunitare sau vocaţionale, să participe la seminarii şi conferinţe şi să cunoască tineri de elită din toate colţurile lumii, deoarece Rotaract înseamnă, înainte de toate, unitate și prietenie.
Cunoaște-ne!
George Cornea
Despre George Cornea
În Rotaract mă regăsesc, încă de cănd m-am implicat în voluntariat. Întotdeauna mi-a plăcut să ajut comunitatea din care fac parte și de asemenea să-i pun pe cei de lângă mine pe primul plan. Îmi place să cred ca în Rotaract am gasit și voi găsi in continuare un model pentru tot ceea ce înseamnă voluntariat.
George Cornea este membru in Rotaract Club București Levant
Anca Tomuleasa
Despre Anca Tomuleasa
Caut sa ajut membrii comunitatii din care fac parte prin a ma oferi ca si voluntar in proiecte care vizeaza dezvoltarea personala, leadershipul, dar si latura sociala prin ajutarea copiilor sau a familiilor care provin din medii defavorizate. Rotaract ma ajuta si imi faciliteaza contributia in toate aceste arii de interes.
Anca Tomuleasa este membru in Rotaract Club Piatra Neamț
Andrei Fășie
Despre Andrei Fășie
Avand in vedere ca vin dintr-un mediu Rotary (Interact Slobozia), doresc sa imi continui activitatea in slujba societatii prin aportul pe care il pot aduce, aport compus din punerea in lucru a diferitelor abilitati pe care le-am dezvoltat de-a lungul timpului. Doresc sa particip la proiecte din sfera Rotary si, atunci cand este posibil, sa vin cu idei noi. Consider aceasta oportunitate o sansa pentru viitorul meu si vreau sa o fructific pentru ca stiu ca pot ajuta societatea din jur si pentru ca prin acest lucru pot evolua si eu.
Schimbarea vine din interiorul fiecaruia.
Andrei Fășie este membru in Rotaract Club București Excelsior
Alexandru Tudorica
Despre Alexandru Tudorica
Equal parts...swagger and smarts.
Despre mine ce pot sa zic, m-am inscris in Rotaract din dorinta de a schimba ceva cu o sustinere mai mare decat puteam duce singur in orasul meu natal Craiova.M-am indragostit de tot ceea ce reprezinta Rotaract si de oamenii misto pe care i-am cunoscut si imi doresc sa finalizez cat mai multe proiecte frumoase.
Alexandru Tudorica este membru in Rotaract Club București Cișmigiu
Mihai Mandru
Despre Mihai Mandru
Modest, destept si frumos, sunt senior arhitect in cadrul firmei HighDefinitionArchitecture SRL, firma pe care o administrez de la inceputul anului 2018 odata cu dobandirea dreptului de semnatura si stampila de la Ordinului Arhitectilor din Romania. Tatonez o idee si cu psihologia, limbaj non-verbal, microexpresii precum si o intentie de filozofie. Ma bucur in general sa cunosc oameni noi care-mi pot imbogatii bagajul de experiente.
Mihai Mandru este membru in Rotaract Club Focșani Varana
Vlad Ioan Mora
Despre Vlad Ioan Mora
Salutare tuturor prietenilor din Rotaract. Avem de spus cel putin 50 de cuvinte despre noi, as incepe prin a spune ca sunt o fire sociabila, poate uneori prea sociabila (mi se spune des ca vorbesc mult, prea mult), imi place sa cred ca sunt o persoana implicata in activitatea Rotaract si ca depun efort pentru a ajuta comunitatea din care fac parte.
Prea multe nu-mi place sa spun despre mine, asa ca vreau sa ne cunoastem cat mai bine.
Vlad Ioan Mora este membru in Rotaract Club Turda
Borșan Silvia
Despre Borșan Silvia
Numele meu este Borsan Silvia, am 22 de ani impliniti, proaspata absolventa a UAV, Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei, Psihologie şi Asistenţă Socială, primul meu mandat in functia de secretar Rotaract Arad. Sunt o persoană căreia îi place lucrul în echipa, dorința de a învăța continuu, comunicarea eficienta dar și eficace. Un bun organizator, responsabilă, spirit ludic și prietenoasă.
Borșan Silvia este membru in Rotaract Club Arad
Ilinca Bucatariu
Despre Ilinca Bucatariu
Sunt pasionată de voluntariat, iar Rotaract este locul unde mă regăsesc si unde știu că pot aduce cu adevărat o schimbare în comunitate.