Rotaract este cea mai activă comunitate de tineri din Romania! Servește mai presus de sine!
Cine suntem?
Rotaract este aripa tânără a Rotary, o comunitate internațională de tineri profesioniști cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani, care oferă acestora un cadru de dezvoltare personală prin implicarea în rezolvarea nevoilor fizice și sociale ale comunităților lor.
Membrii Rotaract sunt tineri care își doresc să se dezvolte alături de comunitățile din care fac parte. Prin proiectele pe care le organizăm, comunitare, educaționale, vocaționale, sociale sau ecologice, promovăm spiritul rotaractian, contribuim la evoluţia comunităţilor locale şi sprijinim formarea de lideri în diverse domenii. Membrii Rotaract, prezenți în număr de peste 290.000 în lume și 177 de țări, sunt organizați în cluburi locale care fac parte dintr-un efort global de a aduce pacea și înțelegerea în lume. Asta îi face adevarați "parteneri de serviciu" și membri cheie în familia Rotary.
Fiecare Club Rotaract face parte dintr-o organizaţie districtuală Rotaract, condusă de catre un Reprezentant ales anual (DRR- District Rotaract Representative), care coordonează activitatea districtului și echipa de board districtual. Organizaţia districtuală planifică atât conferinţele regionale, cat si pe cele districtuale, dezvoltă proiecte diverse, organizează traininguri şi seminarii pentru membrii săi şi sprijină evenimente speciale cu scopul de a strânge legăturile dintre cluburi.
Cele peste 60 de Cluburi din România și Republica Moldova formează împreună Districtul 2241 – Rotaract România și Republica Moldova.
Cluburile Rotaract au întâlniri săptămânale în care se planifică proiecte, se vizitează alte cluburi sau se desfăşoară activităţi socio-culturale şi workshop-uri de dezvoltare personală și profesională. Locul și ora ședințelor sunt informații publice, iar oricine dorește să participe este binevenit - tot ce trebuie să facă este să ia legătura cu Președintele sau Secretarul clubului respectiv. În afara şedinţelor, Rotaractienii au ocazia să se implice în proiecte comunitare sau vocaţionale, să participe la seminarii şi conferinţe şi să cunoască tineri de elită din toate colţurile lumii, deoarece Rotaract înseamnă, înainte de toate, unitate și prietenie.
Cunoaște-ne!
Vlad Ioan Mora
Despre Vlad Ioan Mora
Salutare tuturor prietenilor din Rotaract. Avem de spus cel putin 50 de cuvinte despre noi, as incepe prin a spune ca sunt o fire sociabila, poate uneori prea sociabila (mi se spune des ca vorbesc mult, prea mult), imi place sa cred ca sunt o persoana implicata in activitatea Rotaract si ca depun efort pentru a ajuta comunitatea din care fac parte.
Prea multe nu-mi place sa spun despre mine, asa ca vreau sa ne cunoastem cat mai bine.
Vlad Ioan Mora este membru in Rotaract Club Turda
Georgia Rafaela Vusdea
Despre Georgia Rafaela Vusdea
Hello everyone!
Dupa cum se poate observa numele meu Vusdea Georgia Rafaela, am 23 de ani. Am absolvit Universitatea Romano Americana, specializarea Drept. In momentul de fata pe langa activitatiile de voluntariat, ma pregatesc pentru examenul de Barou de anul viitor. Sunt o fire sociabila si ambitioasa, si imi doresc sa ma implic in cat mai multe activitati.
Georgia Rafaela Vusdea este membru in Rotaract Club București Triumph
Darius Salaci
Despre Darius Salaci
Networking, voluntariat, facerea de bine, relatii interumane etc
Darius Salaci este membru in Rotaract Club Bistrița Omnia
Aristina Bodea
Despre Aristina Bodea
Sunt o fire rabdatoare si persistenta, super sociabila si inconjurata de multi oameni frumosi, la care tin foarte mult. Sunt un om muncitor, care nu se da in laturi de la munca si care isi doreste sa fie activ si sa se dezvolte. Imi place sa dau o mana de ajutor celor din jur si sa influentez oamenii de langa mine, intr-un mod pozitiv. Ma consider puternica si sensibila deopotriva si cred ca atrag multi oameni de calitate in viata mea, dar si multe provocari care mai de care mai greoaie.
Aristina Bodea este membru in Rotaract Club Baia Mare Team
Radu-Alexandru Dincă
Despre Radu-Alexandru Dincă
Salutări,
Numele meu este Radu. Sunt bucuros că fac parte din familia Rotary de mai bine de 4 ani. Am avut prilejul să fiu președintele clubului Interact Pitești, iar în mandatul 2021-2022 am onoarea și responsabilitatea de a fi președintele clubului Rotaract Pitești. Studiez la Facultatea de Filosofie din București, îmi găsesc deseori liniștea în scris și in lectură. Activez în domeniul "intelligent education" (platforme de e-learning) și depun toate eforturile pentru a fi un consilier filosofic care va păstra intacte autenticitatea și creativitatea clienților.
Cred ca "my superpower" se rezumă la a fi capabil să iert aproape orice, încercând să înțeleg lucrurile dincolo de consecințele lor imediate. Și experiența de viață de până acum mi-a arătat că "my kryptonite" este uitarea. Vreau ca oamenii să nu uite întâlnirea cu mine, să și-o amintească cândva, cu zâmbetul pe buze - iată ceva pentru care merită să trăiesc viața din plin.
Sunt deschis la orice colaborare și la orice discuție. Eu cred că singurul mod de a afla cine suntem cu adevărat este prin intermediul alterității, prin intermediul celuilalt. Nu ezitați să luați legătura cu mine.
Mult succes în toate!
Check this out! radudinca.blogspot.com
Radu-Alexandru Dincă este membru in Rotaract Club Pitești
Ligia Albu
Despre Ligia Albu
Am intrat in Rotaract in anul 2013 pentru a cunoaste oameni noi, a ma dezvolta si a ma implica in comunitatea din care fac parte. In scurt timp, am descoperit ca nu am doar niste colegi care mi-au devenit prieteni, ci am o mare familie. Nu doar in tara, ci si peste granitele ei.
Sunt economist de profesie si activez in domeniul FMCG.
Pasiunile mele sunt arta, cartile si calatoriile. Consider ca prin intermediul calatoriilor avem ocazia de a ne descoperii si a iesi din zona noastra de confort.
Ligia Albu este membru in Rotaract Club Satu Mare
Paul Lupașcu
Despre Paul Lupașcu
Sunt un tânăr pasionat și dedicat, mereu în căutarea oportunităților de a aduce o schimbare pozitivă în comunitatea noastră. Cu o dorință profundă de a învăța, mă aflu într-o continuă dezvoltare prin intermediul voluntariatului, educației și al inovației sociale. Îmi place să mă implic în proiecte care au un impact semnificativ și să inspir alți tineri să se alăture eforturilor comune de a construi un viitor mai bun. Cu o perspectivă deschisă și un spirit entuziast, caut întotdeauna modalități de a contribui la dezvoltarea comunității și de a face o diferență pozitivă în lume.
Paul Lupașcu este membru in Rotaract Club București Cișmigiu
Mikael Mayila
Despre Mikael Mayila
Este mereu mai usor sa ii prezinti pe alti decat sa te prezinti singur, asta deoarece ai de ales intre a te pune pe tine in evidenta sau de a spune mai putin decat consideri tu ca esti.
Cu siguranta nu voi face niciunul nici altul. Foarte des am primit intrebare ce este Rotaract. Cred ca toti primim aceasta intrebare la care nu stim niciodata sa raspundem scurt. Eu am gasit un raspuns cat de cat scurt: stil de viata.
A fi membru in Familia Rotary este un stil de viata pe care nu o poti gasi in alta parte. Asta pentru ca sentimentul de apartenenta la valorii inalte promovate prin Rotaract formeaza un mod de gandire care se poate observa in viata de zi cu zi. Fiecare membru incercand, prin calitatiile lui, sa fie inspiratie pentru cei din jur.