Rotaract este cea mai activă comunitate de tineri din Romania! Servește mai presus de sine!
Cine suntem?
Rotaract este aripa tânără a Rotary, o comunitate internațională de tineri profesioniști cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani, care oferă acestora un cadru de dezvoltare personală prin implicarea în rezolvarea nevoilor fizice și sociale ale comunităților lor.
Membrii Rotaract sunt tineri care își doresc să se dezvolte alături de comunitățile din care fac parte. Prin proiectele pe care le organizăm, comunitare, educaționale, vocaționale, sociale sau ecologice, promovăm spiritul rotaractian, contribuim la evoluţia comunităţilor locale şi sprijinim formarea de lideri în diverse domenii. Membrii Rotaract, prezenți în număr de peste 290.000 în lume și 177 de țări, sunt organizați în cluburi locale care fac parte dintr-un efort global de a aduce pacea și înțelegerea în lume. Asta îi face adevarați "parteneri de serviciu" și membri cheie în familia Rotary.
Fiecare Club Rotaract face parte dintr-o organizaţie districtuală Rotaract, condusă de catre un Reprezentant ales anual (DRR- District Rotaract Representative), care coordonează activitatea districtului și echipa de board districtual. Organizaţia districtuală planifică atât conferinţele regionale, cat si pe cele districtuale, dezvoltă proiecte diverse, organizează traininguri şi seminarii pentru membrii săi şi sprijină evenimente speciale cu scopul de a strânge legăturile dintre cluburi.
Cele peste 60 de Cluburi din România și Republica Moldova formează împreună Districtul 2241 – Rotaract România și Republica Moldova.
Cluburile Rotaract au întâlniri săptămânale în care se planifică proiecte, se vizitează alte cluburi sau se desfăşoară activităţi socio-culturale şi workshop-uri de dezvoltare personală și profesională. Locul și ora ședințelor sunt informații publice, iar oricine dorește să participe este binevenit - tot ce trebuie să facă este să ia legătura cu Președintele sau Secretarul clubului respectiv. În afara şedinţelor, Rotaractienii au ocazia să se implice în proiecte comunitare sau vocaţionale, să participe la seminarii şi conferinţe şi să cunoască tineri de elită din toate colţurile lumii, deoarece Rotaract înseamnă, înainte de toate, unitate și prietenie.
Cunoaște-ne!
Andreea Ionita
Despre Andreea Ionita
Imi doresc sa aduc un impact pozitiv asupra societatii si imi doresc sa fac parte din cat mai multe proiecte.
Andreea Ionita este membru in Rotaract Club București Phoenix
George Petrache
Despre George Petrache
Pot afirma despre mine ca sunt o persoana sociabila,imi.plac provocarile, sunt perseverent si pun suflet in tot ceea ce fac.
George Petrache este membru in Rotaract Club Brașov Burg Transilvania
Andrei Koza
Despre Andrei Koza
Salutareeee,
Numele meu este Andrei-Mihai Koza și am 27 de ani. Sunt absolvent de studii economice și de drept, iar în momentul de față activez în domeniul financiar-contabil.
Andrei Koza este membru in Rotaract Club Cluj-Napoca
Răzvan Gîscă
Despre Răzvan Gîscă
Imi place sa particip la actiuni ce au ca scop promovarea/dezvoltarea obiectivelor comunitatii locale.Sunt o fire activa , îmi place sportul , îmi place sa interacționez cu persoane noi .Imi place de asemenea sa citesc , ultima carte citită este Tigrul alb de aravind adiga (01.04.2018).Astept cu nerăbdare sa ne vedem la conferința zonală.
Răzvan Gîscă este membru in Rotaract Club Turda
Bogdan Ionuț Suceveanu
Despre Bogdan Ionuț Suceveanu
Sunt o persoană deschisă, plină de energie și cu nevoia costantă de nou și dezvoltare.
Bogdan Ionuț Suceveanu este membru in Rotaract Club Arad Cetate
Daniela Calaver
Despre Daniela Calaver
Hello guys! Numele meu este Daniela, am 24 de ani, m-am nascut si locuiesc in Timisoara si sunt studenta la UMFT, medicina generala anul VI. Din iunie 2018 sunt membru Rotaract Cetate Timisoara, unde doresc sa ma afirm cat mai repede deoarece ma consider o persoana ambitioasa si care doreste sa-si atinga telurile.
Daniela Calaver este membru in Rotaract Club Timișoara Cetate
Mirela Todea
Despre Mirela Todea
Sunt o persoana activa. Mai am multe de invatat despre mine si despre societate si cred ca tarie ca Rotaract imi va oferi aceasta ocazie.
Mirela Todea este membru in Rotaract Club Sebeș
Ada Aniela Romanți
Despre Ada Aniela Romanți
Eu sunt Ada si sunt o optimista innascuta. Consider ca ambitia si implicarea sunt calitatile care ma reprezinta cel mai bine. De-a lungul timpului am devenit o persoana deschisa la provocari, cu o capacitate mare de invatare si o dorinta continua de perfectionare. Cele mai mari pasiuni ale mele sunt literatura, sportul si mai nou, dreptul.