Rotaract este cea mai activă comunitate de tineri din Romania! Servește mai presus de sine!
Cine suntem?
Rotaract este aripa tânără a Rotary, o comunitate internațională de tineri profesioniști cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani, care oferă acestora un cadru de dezvoltare personală prin implicarea în rezolvarea nevoilor fizice și sociale ale comunităților lor.
Membrii Rotaract sunt tineri care își doresc să se dezvolte alături de comunitățile din care fac parte. Prin proiectele pe care le organizăm, comunitare, educaționale, vocaționale, sociale sau ecologice, promovăm spiritul rotaractian, contribuim la evoluţia comunităţilor locale şi sprijinim formarea de lideri în diverse domenii. Membrii Rotaract, prezenți în număr de peste 290.000 în lume și 177 de țări, sunt organizați în cluburi locale care fac parte dintr-un efort global de a aduce pacea și înțelegerea în lume. Asta îi face adevarați "parteneri de serviciu" și membri cheie în familia Rotary.
Fiecare Club Rotaract face parte dintr-o organizaţie districtuală Rotaract, condusă de catre un Reprezentant ales anual (DRR- District Rotaract Representative), care coordonează activitatea districtului și echipa de board districtual. Organizaţia districtuală planifică atât conferinţele regionale, cat si pe cele districtuale, dezvoltă proiecte diverse, organizează traininguri şi seminarii pentru membrii săi şi sprijină evenimente speciale cu scopul de a strânge legăturile dintre cluburi.
Cele peste 60 de Cluburi din România și Republica Moldova formează împreună Districtul 2241 – Rotaract România și Republica Moldova.
Cluburile Rotaract au întâlniri săptămânale în care se planifică proiecte, se vizitează alte cluburi sau se desfăşoară activităţi socio-culturale şi workshop-uri de dezvoltare personală și profesională. Locul și ora ședințelor sunt informații publice, iar oricine dorește să participe este binevenit - tot ce trebuie să facă este să ia legătura cu Președintele sau Secretarul clubului respectiv. În afara şedinţelor, Rotaractienii au ocazia să se implice în proiecte comunitare sau vocaţionale, să participe la seminarii şi conferinţe şi să cunoască tineri de elită din toate colţurile lumii, deoarece Rotaract înseamnă, înainte de toate, unitate și prietenie.
Cunoaște-ne!
Anca Tomuleasa
Despre Anca Tomuleasa
Caut sa ajut membrii comunitatii din care fac parte prin a ma oferi ca si voluntar in proiecte care vizeaza dezvoltarea personala, leadershipul, dar si latura sociala prin ajutarea copiilor sau a familiilor care provin din medii defavorizate. Rotaract ma ajuta si imi faciliteaza contributia in toate aceste arii de interes.
Anca Tomuleasa este membru in Rotaract Club Piatra Neamț
Mirela Todea
Despre Mirela Todea
Sunt o persoana activa. Mai am multe de invatat despre mine si despre societate si cred ca tarie ca Rotaract imi va oferi aceasta ocazie.
Mirela Todea este membru in Rotaract Club Sebeș
Iulia Pintea
Despre Iulia Pintea
Am absolvit Facultatea de drept, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. În prezent, urmez cursurile de masterat, specializarea Drept european și Drept naţional al afacerilor. Sunt avocat stagiar la Baroul Cluj, obţinând 89 de puncte la examenul de admitere în profesia de avocat. Dincolo de desfășurarea de activităţi specifice domeniul juridic (domeniu îndreptat tot înspre societatea în care trăim), îmi doresc ca prin organizarea și participarea în cadrul proiectelor Rotaract Vișeu de Sus să contribuim la crearea unei societăţi coezive, în care să domine toleranţa, pacea și iubirea pentru umanitate.
Iulia Pintea este membru in Rotaract Club Vișeu de Sus
Daniela Maria Braiș
Despre Daniela Maria Braiș
Sunt o fire creativă, sociabilă, iubesc copiii și natura, îmi place să călătoresc și să ajut oamenii. Am încredere oarbă în oameni (nu știu dacă se poate considera un defect sau o calitate) și asta se trage din faptul că sunt o persoană care oferă încredere și-mi doresc ca persoanele de lângă mine să ofere la fel.
Pentru mine Rotaract înseamnă prietenie și fapte bune.
Daniela Maria Braiș este membru in Rotaract Club Piatra Neamț
Paul-Bogdan Manole
Despre Paul-Bogdan Manole
Rotaract pentru mine a fost continuarea logica dupa ce am terminat liceul, respectiv, Interact. Imi plac toate tipurile de proiecte deoarece le vad ca si provocari.
Paul-Bogdan Manole este membru in Rotaract Club Timișoara Cetate
Rareş Silaghi
Despre Rareş Silaghi
Îmi doresc să mă dezvolt alături de tinerii care susțin și lucrează în folosul comunității.
Rareş Silaghi este membru in Rotaract Club Cluj-Napoca
Alessandra-Elena Sivache
Despre Alessandra-Elena Sivache
Numele meu este Alessandra-Elena Sivache, dar mi se spune Sandra, sunt studentă la medicină în cadrul UMFCD, sunt o persoană deschisă spre noi experiențe.
Alessandra-Elena Sivache este membru in Rotaract Club București Nord
Giuliana Stanchescu
Despre Giuliana Stanchescu
Sunt o persoana sociabila, prietenoasa , careia ii place sa cunoasca oameni noi si sa ii ajute cum poate . In cadrul Rotaract doresc sa ajut cat mai multi oameni, sa fac lumea mai buna si sa imi fac prieteni noi ce pot deveni familie.